|
|
|
Miscarea Moderna
In deceniul al treilea
al secolului 20, concomitent cu raspindirea si implementarea lor in toate
tarile europene, in arhitectura romaneasca au patruns ideile si programul
estetic al Miscarii Moderne, care au cunoscut atit un mare succes in rindul
tinerei generatii de arhitecti, cit si o neasteptata popularitate in rindurile
burgheziei progresiste care si-a gasit in noua arhitectura modul propriu de
expresie. Cum, perioada s-a suprapus peste lucrari intense de modernizare
a Bucurestiului, noua arhitectura a fost utilizata mult in zonele centrale
reprezentative, carora le-a conferit o imagine generala modernista, aspect
mai rar intilnit in alte capitale europene. Ca si cautarile nationale, aceasta
linie stilistica a fost insotita de o fundamentare teoretica, publicata in
revistele de avangarda, mai ales in Contimporanul (1922-1932, creat, condus
si finantat de Marcel Iancu, impreuna cu poetul I.Vinea). Din 1931, o interesanta
si substantiala sustinere a venit din partea revistei Simetria (initiata si
condusa de G.M. Cantacuzino impreuna cu O. Doicescu, Matila Ghyka, Tudor Vianu,
P.E. Miclescu, Marica Cotescu, Haralamb Georgescu). Ideologia specifica miscarii,
evident importata, a fost insa adaptata la circumstantele locale, astfel aparind
nuantele specifice ale modernismului romanesc: chestiunea locuintei ieftine,
a orasului functional, vocatia sociala si orientarea de stinga, care reprezinta
nucleul ideologiei originare, sint mult atenuate, locul lor fiind luat de
dezbaterea estetica.
Caracterul progresist
al modernismului romanesc rezida in special in inlocuirea "vechilor estetici"
cu noua estetica, chestiune care exprima vointa de modernizare deschisa, in
opozitie cu cea de inchidere in interiorul traditionalei ordini agrare idealizate
si a spiritualitatii ortodoxe ostile occidentalizarii. Astfel, caracterul
revolutionar al miscarii apare mult imblinzit, desi opozitia fata de noua
estetica si semnificatia ei a luat in deceniul al patrulea nuante conflictuale
foarte ascutite. Modernismul romanesc (ca si miscarile romanesti de avangarda
de care este foarte legat) a incercat sa sintetizeze, sub semnul pragmatic
al aplicabilitatii imediate, diverse tendinte ale Miscarii Moderne intr-o
arhitectura eleganta, fara caracter experimental, mai apropiata de modernismul
temperat al arhitecturii pariziene din acea perioada (cu evidente procedee
de factura Art-Deco), decit de liniile radicale promovate de neoplasticisti,
contructivisti, scoala de la Bauhaus sau Le Corbusier. Mai rar, mai ales in
arhitectura lui Marcel Iancu, apar clare orientari de factura expresionista,
iar pe masura evolutiei in timp, a aparut tot mai evidenta influenta arhitecturii
fasciste italiene (mai ales in arhitectura expozitiilor proiectate de H. Creanga,
in arhitectura monumentala a lui D. Marcu, etc.). Din cauza ca preocuparea
pentru o arhitectura economica a fost, practic, absenta, o alta trasatura
formala definitorie a modernismului romanesc consta in utilizarea de materiale
scumpe, de buna calitate, ceea ce nu este tipic pentru Miscarea Moderna, dar
a asigurat constructiilor o buna rezistenta in timp.
Principalele figuri ale
modernismului romanesc au fost Horia Creanga, exponentul liniei formale celei
mai radicale si cel care impune arhitectura moderna si intreprinde un travaliu
consecvent de modernizare a tipologiei imobilului de raport (imobilul ARO,
bd. Bratianu, 1929-1931 si cinematograful - 1934, imobilul Otulescu, 1934-1935,
imobilul Malaxa - 1935-1937, vilele Bunescu - 1932, Cantacuzino - 1934, stadionul
ANEF - 1933-1939, uzinele Malaxa - 1931-1932 si 1936-1939, halele Obor - 1937,
din Bucuresti, palatul Culturii de la Cernauti - 1935-1937, etc.), Marcel
Iancu, pictor, arhitect si publicist, singurul care este legat de miscarile
de avangarda europene (co-fondator al miscarii Dada, Zurich, 1916) si care
introduce programatic ideile Miscarii Moderne in Romania (imobilele Herman
Iancu - 1926, Clara Iancu - 1931, Gold - 1934, Bazaltin - 1935, Haimovici
- 1937, vilele Fuchs - 1929, Chihaescu - 1930, Iluta - 1931, Wexler - 1931,
Juster - 1931, Reich - 1937, strandul FSSR - 1929, in Bucuresti, sanatoriul
Popper/Predeal -1934, etc.) si George Matei Cantacuzino, personalitate culturala
de mare cuprindere si autor al unei teorii de arhitectura originale, exponentul
unui palladianism modern (hala de avioane a uzinei IAR/Brasov, vila Ariana/Eforie,
hotelul Belona/Eforie, etc.). Acestora li se alatura Duiliu Marcu (Casa de
credit si asigurari a magistratilor - 1935-1937, biblioteca Academiei - 1936-1937,
Administratia autonoma a monopolurilor statului - 1934-1941, piata alimentara
de la Buzau, imobile de locuit si vile, etc.) precum si alte nume reprezentative
cum ar fi Paul Emil Miclescu (uzinele Ford, Bucuresti - 1930-1932), Grigore
Ionescu (sanatoriul Toria/Covasna - 1933-1934), Octav Doicescu (clubul nautic
de la Snagov), Henriette Delavrancea-Gibory, Ion si Tiberiu Niga, etc. In
general, se poate afirma ca modernistii romani au ales din evantaiul ideologic
al Miscarii Moderne europene numai anumite dimensiuni: cea estetica si cea
rationalista, pe care le aplica in modernizarea tipologica. In chesiunea urbana,
ei au optat cu precadere pentru alte modele de dezvoltare urbana: pentru clarificarea
si ierarhizarea circulatiei si pentru reprezentativitatea zonei centrale s-a
continuat politica urbana derivata din operatiile practicate de Haussmann
asupra Parisului (in a doua jumatate a sec. 19), folosind ca principal instrument
al edificarii imobilul de raport (o tipologie de locuinte colective, importata
probabil tot dupa modelul parizian, care, dupa Regulamentul din 1897), a inceput
sa inlocuiasca vechile tipologii, in timp ce, pentru parcelarile cu locuinte
ieftine/populare si de vile s-au folosit principii derivate din practica orasului-gradina
european.
Generatia "revolutionara"
a fost abia aceea a tinerilor arhitecti care si-a facut studiile aproximativ
in perioada celui de al doilea razboi mondial. Dar acesti arhitecti care au
imbratisat si orientarile radical-reformatoare ale Miscarii Moderne (problematica
locuintei ieftine, principiile orasului functional sintetizate in Carta de
la Atena, standardizarea, etc.) au construit abia dupa razboi.
|
|
|
|